Ai încredere în plățile on-line?

Publicat de Adina on miercuri, octombrie 17, 2012

Venind într-o zi de la lucru, aud un promo la radio care mi-a captat atenția și nu neapărat pentru premiul pus în joc ci pentru metoda nouă de plată a facturii la curent.
Eneloșii, dragii de ei, promovau de zor noul lor serviciu My enel. 
Îmi stârnește curiozitatea, așa că ajungând acasă, intru repede pe Internet să văd despre ce este vorba. Au inaugurat un nou serviciu, prin care îți creezi un cont la ei pe site, introduci câteva date pentru identificare, gen cod client și cod eneltel, îți alegi un username și o parolă și totul e gata. Dacă mai ai și un card cu ceva bani pe el, poți să plătești liniștit de acasă factura.
Mi-am setat și opțiunea de a primi factura în format electronic. Îmi dau seama că așa le iau pâine de la gură poștașilor, dar măcar mai salvăm și noi o crenguță ceva!
Mi-am și plătit deja o factură și pot să vă spun că serviciul e foarte util și rapid. Plata se înregistrează pe loc și automat se primește și un e-mail de confirmare a plății și sumei. Pentru mine care sunt comoda comodelor, pot spune că e o idee grozavă.:)
Și dacă tot e așa, sper să câștig și Samgung Galaxy 3, premiul pus la bătaie pentru cei care își creează un astfel de cont și optează pentru factura electronică.
Mai multe informații găsiți și aici.
Bineînțeles că ulterior am aflat că același lucru poți să îl faci și cu cei care distribuie gazul și cei de la RDS-RCS.
Discutând cu mai multe persoane și împărtășindu-le descoperirea mea comparabilă cu a lui Columb, am întâlnit și păreri de genul: -Dar nu ți-e frică să plătești cu cardul pe Internet? Dacă se întâmplă ceva? Dacă îți fură banii?
Sinceră să fiu, mi-e mai teamă să plătesc cu cash la buticul din colț decât cu cardul pe Internet. Am plătit de multe ori în acest mod și încă nu m-a furat nimeni.

Vouă cum vi se pare ideea de plată on-line? Aveți încredere în acest sistem? Ați întâmpinat neplăceri?

2 comentarii:

Comment by Cristi M on 26 octombrie 2012 la 22:24

Si io am trecut pe plata in felul asta, dupa ce mi-au taiat internetul de cateva ori. Culmea? RCS-RDS reactiveaza internetul taiat in maxim 30-60 de minute dupa ce s-a facut plata. Eu am fost norocos - s-a activat in 5-10 minute :) Same, la Vodafone :)

 
Comment by AdinaSega on 27 octombrie 2012 la 19:05

Da, stiu, la RDS te reconecteaza imediat dupa ce ai platit! :)

 

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...