Un telefon care merită o bere!

Publicat de Adina on marți, august 07, 2012



Acum exact un an, mi-am achiziționat telefonul pe care îl butonez și astăzi. Un Samsung Galaxy Fit S5670. Sufeream crunt după fostul telefon pe care l-am lăsat să fie măcelărit cu cruzime de o oarecare mașina, pentru că mi l-am uitat pe capotă la a mea. Dar asta e o altă poveste :)
Când mi l-am comandat, nu știam exact cum arată, nevăzând niciunul pe viu. Prima impresie a fost de :mamă, ce mare și gras e telefonul ăsta. Ce neinspirat l-o fi numit FIT?

Cu timpul, însă m-am atașat de el. Mult de tot. Mai că îl și iubesc. E deștept, frumos și devreme acasă :)

Dar ce mă atrage cel mai mult la el, e faptul că zilnic suferă tot felul de accidentări, de la scăpări pe gresie, parchet, stradă până la uitat în tot felul de locuri. Rezistă. Nu se plânge. Nu crapă. Nu se încăpățânează să înceteze din a funcționa.
Plus că Androidul mi se pare cea mai bună invenție după mașina de spălat și fusta mini.

Cu această ocazie vreau să îi urez un La mulți ani  Samsunguțului meu și să vi-l recomand cu cea mai mare căldură, mai ales dacă sunteți genul de oameni care aveți un soi de alunecuș în palme, sau sunteți madame, posedați una bucată poșetă plină cu toate obiectele pământului, printre care și un sărac de telefon aruncat pe-acolo...și care nu se zgârie.

Foto: GSM Arena


2 comentarii:

Comment by GCM on 7 august 2012 la 19:22

Te rog frumos, intai fusta mini si apoi masina de spalat, in ordinea importantei, da?
Pai nu mai cunostem prioritatile, ce-i asta? :P

 
Comment by Adina on 7 august 2012 la 19:28

=)) Pe mine mă ajută mai mult mașina de spălat=))

 

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...