Acum vreo 3 săptămâni, am fost invitată de prietenii mei care se ocupă cu repararea dinților, la relansarea clinicii lor. Mi s-a suflat în cască faptul că o să fie și nește invitați de seamă, așa că mi-am zis: de ce nu?

Și să știți că ne-am și distrat pe cinste. A fost o petrecere altfel, dar sentimentul a fost unul foarte plăcut.
I-am văzut printre invitați și pe Gina Pistol, Mihai Leu, Sergiu Barboni (Burlacul, pentru cine a fost fan emisiunea cu pricina), iar gazdele au fost cât de poate de drăguțe și atente.
În primul rând vi-i recomand ca și specialiști, merită, vă dau cuvântul meu de cercetaș, iar în al doilea rând vi-i recomand ca și oameni.
Dar gata cu vorbăraia.Ca să nu ziceți că vorbesc din auzite, vă las dovadă și niște poze.

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu