Dintr-o dată mă trezesc într-o agitație și aglomerație incredibilă. Simt cum mă cuprinde o durere trupească ce ușor îmi atinge și sufletul...
Toată lumea în jurul meu aleargă...toți par să știe spre ce....oare sunt singura debusolată?
Aș vrea să opresc pe cineva, dar îmi e teamă. Cu toții îmi dau un sentiment puternic de respingere și răceală.
Cineva mă lovește. Cad. Acolo rămân. De ce să mă mai ridic? Oricum nu am spre ce să alerg, oricum, nu mă potrivesc în peisaj, oricum nu mai am putere să mă adaptez agitației, oricum...e mai bine jos.
Toți mă calcă, le simt greutatea trupurilor pe corpul meu căzut la pământ, le aud respirația greoaie, le văd sudoarea de pe frunte, le simt parcă teama...
De aici de jos parcă totul devine clar. Cu toții par mai umani, mai plini de temeri, griji și ochi înlăcrimați. Dintr-o dată cu toții de transformă în niște copii neajutorați, care aleargă spre mamele lor.
Pentru moment, mă decid să rămân acolo, jos. Așa că poți să mă calci, să îmi murdărești sufletul cu talpa pantofilor tăi, să te joci cu trupul meu...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu