S-a terminat o zi...o zi cu o încărcătură psihică enormă pentru mine. Nu, nu are nimic legatură cu așa zisa revoluție, Băsescu și alte întâmplări din lumea de afară. Are legătură cu trăirile și emoțiile mele.
Zilele trecute vorbeam despre renuțare și despre faptul ca orice s-ar întâmpla, trebuie să te ridici și să mergi mai departe. Ce simplu e uneori să dai sfaturi :) Mai greu e când trebuie să îți și urmezi propriile sfaturi...
Acum sunt și eu unul dintre oamenii aceia căzuți, plini de praf, care simt cum toți își continuă viața nestingheriți. Sunt acel om trist, cu fața plânsă care și-ar dori să fie luat de vânt ca cenușa unui trup incinerat și să fie aruncat. Să ajungă în mii de colțuri ale lumii, să facă tot ce nu a făcut înainte, să vadă tot ce nu a văzut.
Îmi ridic privirea, mă uit în jurul meu...E haos total. Nu mai înțeleg nimic, parcă am fost ruptă dintr-o altă lume și aruncată aici. Mă simt complet străină, groaznic de speriată...Nu găsesc niciun motiv să mă ridic de jos. Parcă m-am obișnuit să fiu călcată, lovită,îmbrâncită. Mă simt extenuată! Vreau doar să închid ochii și să treacă totul...
Dar din păcate sau din fericire, lumea nu dispare la o simplă clipire. Totul e cât se poate de real. Așa că am de ales. Să stau acolo jos, obosită și să aștept să mor încet sub tălpile dure ale omenirii, sau să mă ridic și să îmi continui și eu fuga spre trenul ăla care cred toți că merge spre o destinație mai bună...
Ce să fac? :(
Ce să fac? :(
Muzică: Alex Busuioc
1 comentarii:
Viata poate fi de rahat..Dar ptr o fata ca tine are cu siguranta si ceva bun. So..capul sus!
Trimiteți un comentariu