[...]Nu îi va spune niciodată ”mai rămâi”. Nu vrea să cerșească nimic din ce el nu vrea și nu poate să îi ofere. E pregătită să își asume consecințele tăcerii ei. S-a hotărât să fie puternică. E puternică. În fața lui e foarte puternică. Ce se întâmplă însă în spatele ușilor închise rămâne la un nivel pe care încă nu sunt pregătiți să îl înfrunte..
Închide încet ușa în urma lui și se îndreaptă spre ieșire. Nu privește în urmă și mai ales nu o privește pe ea. Femeie care a rămas goală pe patul acoperit cu cearceafuri albe...Femeia cu care a reușit să redefinească termenul ”a face dragoste”. Femeia în care e oarecum transpus el. Își grăbește pașii, îi e teamă să nu îi simtă lacrimile ce curg fierbinți pe obrajii ei. Încearcă să își șteargă imaginea ei din minte. ”Nu știu de ce nu pot să fac asta. Dar nu e bine” își spune el. Toate aceste trăiri îl debusolează complet, îl fac să se simtă în nesiguranță, așa că preferă să le alunge din sufletul lui. Nu înțelege cum ea e așa sigură și puternică. Pare că știe tot, că are totul sub control și că nimic nu o va lua prin surprindere. Uneori își dorește să se cuibărească în brațele ei ca un copil și să plângă...
Dar se trezește la ”realitate” odată cu momentul în care fața lui e mângâiată de soarele puternic de afară... Își scoate ochelarii de soare, își acoperă privirea tristă și se îndreaptă spre viața lui reală din lumea reală în care s-a reîntors. Aparent ea e doar o amintire, o femeie cu care se conectează când realitatea e prea covârșitoare. Reușește să se mintă foarte bine că lucrurile stau așa.
Continuarea aici.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu