Eu am avut...cand era mai micuta...de la 13 ani...Imi amintesc ca in fiecare an, de Craciun, pe langa cadou, mama imi mai punea si o agenda datata, pe anul urmator. De asta cred ca ma bucuram cel mai mult. O miroseam, o strangeam in brate, stiind ca ea imi va fi cea mai buna confidenta in anul ce urma sa vina.
Si acum, cand mai merg in vizita la parintii mei, mai rasfoiesc jurnalele vechi, in care scriam cu constiinciozitate in fiecare zi. Timp de aproximativ patru ani, am o situatie foarte clara si exacta a vietii mele :)De fapt mai mult a trairilor...ca pe asta ma axam cel mai mult. Activitati interesante nu prea aveam, tinad cont de faptul ca nici varsta nu imi permitea. Mergeam la scoala, veneam acasa si cam atat :)) Asa ca, daca ar fi fost sa povestesc despre asta, ar fi fost un jurnal foarte gol,sec si plictisitor. Dar faptul ca imi povesteam eu gandurile mele de atunci il face foarte interesant pentru mine acum. Imi dau seama in ce sens m-am schimbat, cate din gandurile de acum sunt comune cu cele de atunci si cate din visurile de atunci au devenit realitate acum.
Tot ce realizez recitindu-mi jurnalele e, ca m-am schimbat foarte mult. Nu in rau sau in bine. E o schimbare normala, care vine odata cu varsta! Dar asa de mult mi-as mai dori sa am increderea si speranta de atunci, misterul despre "cum va fi viata mea?", increderea ca voi fi asa cum vreau si sper eu...
Cineva mi-a sugerat ca in cazul in care voi avea o fetita, cand va fi de varsta mea cand scriam in jurnal, sa ii dau in fiecare an jurnalul meu de atunci. Oarecum sa ii arat ca si eu am trecut prin aceleasi emotii si momente ca si ea, cand aveam varsta respectiva. Ideea mi s-a parut una foarte buna...dar o sa vreau sa vad daca o sa fie si potrivita:)
La voi cum a fost cu jurnalul? Ce amintiri aveti?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu