Jurnal deschis

Cred in tine, privindu-ma pe mine,
Cred ca departe nimic nu te tine...


Tu esti acolo....in lumea ta. Eu sunt aici, in lumea mea. Nu ne despart decat cei 2 m, si nimic mai mult. Vad doar forma trupului tau...vad fumul de la tigara si...te vad pe tine altfel. Nu mai sunt acaparata si de alte aspecte. Acum doar te ascult. Iti simt vocea puternica, patrunzatoare,plina de inteles.
Ma intrebi:"care e povestea ta?" Imi aprind o tigara...zambesc,stiind ca am asa multe de spuns...inainte de a incepe povestea mea...asta pentru a te face sa o intelegi mai bine. Si ma opresc.
Nu stiu ce sa spun, nu stiu cu ce sa incep, nu stiu daca sa ma deschid fata de tine, asa ca iti spun sec :"nu am nici o poveste". Si ma crezi. De ce ? Toti avem "povestea noastra", oricare ar fi ea. Tu ori nu stii asta, ori nu te intereseaza. Si daca nu te intereseaza, de ce ma mai intrebi de ea?
Dintr-o data devin foarte trista. Imi dau seama ca...ce imi dau seama?
Ca nu mai pot sa fiu la fel de deschisa ca inainte? Ca imi dau seama ca ..."povestea mea" e doar a mea si nu trebuie sa o pun pe "hartie" pentru toata lumea? Ca poate nu m-ai intelege?
Iti spun ca plec...e tarziu, mi-e somn, mi-e foame,mi-e...orice altceva, dar vreau sa plec.
Ma ridic, iti multumesc pentru timpul acordat, si plec spre casa. Sunt multumita de mine. Ca am ascultat de "eul" meu, si nu m-am hazardat la povesti prea intime, intr-o camera obscura...