Azi, prietenii mei de nadejde de la ENEL, se gandira ca ar fi cazul sa devin mai romantica....si ce sa faca ei pentru asta? Imi taiara curentu'. Motivul invocat:nu stiu ce factura restanta, scadenta ieri. Da, sigur. Asta sa i-o spuneti lui Mutu!:)
Stateam eu la calculator frumos, butonam de zor..si la un momentdat....nimic. Se stinge calculatorul. Ma gandesc prima oara ca s-o fi stricat. Nu, imi dau seama destul de repede, isteata de mine, ca e de la curent, sau mai bine zis lipsa lui. Incerc sa aprind un bec...nimic. Ies pe scara, aprind lumina de acolo..ghice ce, mergea.Hmm, imi zic :"asta nu e a buna". Fug repede la panoul ala electric, dau un sus si in jos de chestiutele alea si dupa aia fug repede in casa. Lipsa curentului era ma persistenta ca transpiratia unui nespalat in plina vara.Ma enervez. Sun la ENEL, sa fac o sesizare. Nu se poate domne asa ceva. Sun prima oara la nu stiu ce departament, ala nu e bun, sun la altul, nici ala nu e bun. In fine, a treia oara, reusesc sa gasesc pe cineva willing to help. O tanti foarte draguta, imi zice:"stati putin sa verific cauzele exacte.....ah, da, am gasit. Este taiat pe motiv de neplata. Ieri era ultima zi. Va trebui sa achitati factura integrala, plus taxele de deconectare-reconectare de inca 140 lei. Va multumim!"
Avantul meu de a ma certa la cutite cu ei, fusese taiat de-a dreptul..in primul rand de vocea aia draguta care imi raspunsese(cred ca strategic le angajaza pe astea cu voci frumoase), si in al doile rand de...sentimentul de :"cum an putut sa uit?". Caut factura, ma uit pe ea...mdeah. As I suspected, nu fusesem mintita.
Bun, acum, du-te Adina si plateste. Sediul unde se face gestul asta e o ditamai cladirea cu cinspe mii de intrari. Si bineinteles ca aia unde ai tu nevoie e ultima. Gasesc pana la urma coada la care tre' sa stau si eu....curios, dar totul a mers foarte repede. Platesc! Bonus, primesc o amanare a taxei de deconectare-reconectare. Tanti aia care mirosea a salam, imi zise ca datorita faptului ca e prima oara cand se intampla asa ceva, ma "pasuiesc" :)) Multumesc!:)))
O intreb cu cei mai milosi ochi posibili:si cand o sa am curent iar? Cred ca si caprioara daca ma vedea, incepea sa planga.
Iar stana aia de piatra(nu stiu de ce avusai impresia ca nu e prima oara cand o intreaba cineva asta:)) se uita la mine si zice: MAINE!!!!!
Atunci imi pica cerul in cap!!!! Ce fac eu pana maine in bezna????
Venii repede acasa, gandindu-ma ca poate imi fac astia vreo surpriza si ma reconecteaza azi. Neah! Se pare ca surpiza fusese aia cu taiatul curentului.:))
Concluzii:platiti-va curentul, ca astia nu glumesc:))
Posted in
funny
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu