Jurnal deschis

Ma gandeam eu azi...ca mi-e dor de verile din copilarie. Verile petrecute la tara la bunici...verile alea calduroase si interminabile.



Atunci parca stelele erau mai multe pe cer...si aveau fiecare povestea ei. Zilele erau structurate altfel...Totul se rezuma la cat mai multa distractie, interactiune,planificare riguroasa...ce, cine, cum si cand ne jucam :)
Dar cel mai dor imi e de momentele cand stateam intinsa pe iarba...bucurandu-ma de seara racoroasa si uitandu-ma la cer....Acolo era o alta lume. Ma transformam intr-o alta "eu"...si visam. Totul era posibil. Stelele coborau spre mine, creand fel si fel de forme. Luna le urmarea cu mult interes, ca un profesor care isi pune cel mai bun elev sa recite o poezie...noaptea nu mai avea imaginea aia rece si necunoscuta! Atunci nu imi era frica de nimic. Atunci stiam ca sunt la fel ca orice om din lumea asta care se uita la aceleasi stele ca si mine. Daca m-as putea intoarce in timp, acolo as alege sa fiu...in noaptea aia de august, cand stateam cu cel mai bun prieten al meu pe un camp, trantiti pe jos, fumand primele mele tigari si uitandu-ne spre cer...
M-as intoarce la linistea pe care o simteam atunci...m-as intoarce la cearta pe care mi-a tras-o bunica atunci cand am ajuns acasa duhnind a tutun,m-as intoarce la somnul linistit pe care l-am avut in noaptea aia.
Daca ati gasi pestisorul auriu cu functie de masina timpului, unde v-ati trimite?