Do you belive in love after love?
De fiecare dată când ne îndrăgostim, toată ființă noastră se concentrează spre a duce acea dragoste într-un punct comun, într-un soi de uniune spirituală pe care o căutăm cu toții mai devreme sau mai târziu.
În mintea noastră, trăim acea ultimă dragoste căreia îi oferim totul nostru, fiind convinși că merită, că e ceea ce visam în copilărie, că e ceea ce ne completează pe noi ca oameni într-o lume gri și mohorâtă.
Dar într-o zi, toate sentimentele aparent unice pe care le-am trăim, emoțiile, zâmbetele cumva se pierd. Rămân ușor în trecutul nostru, împingându-ne și dându-ne forță să privim viitorul cu ochi calzi. Și iubim din nou pentru ultima oară, parcă uitând că am mai spus-o de atâtea ori.
Fiecare dragoste pe care o trăim se dezvoltă în umbra falsității, sufletul nostru e atât de mare încât putem trăi atâta iubire, ajungem să confundăm acest frumos sentiment cu oricare altul? De ce ne este atât de ușor să iubim de fiecare dată când cineva ne face inima să tresară?
Sunt oamenii niște suflete ce nu pot trăi fără să iubească și să fie iubite, iar asta îi face să caute dragostea în orice chip luminos? Ce diferențe există între iubirile noastre? Ce anume le-a făcut pe unele să dispară iar pe altele să rămână gravate în mintea noastră mult timp după ce s-au consumat?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu