Uneori îmi vine să mă las pe mâna lui, alteori găsesc niște forțe neștiune nici de mine și am puterea să mă lupt.
Și totuși, simt că puterile îmi sunt din ce în ce mai călcate în picioare.
Mă visez din nou pe o plajă. Am observat că de câte ori ajung la o epuizare psihică, plaja aceea din mintea mea, e ”my safe place”. Mă refugiez în imaginația mea și las toata furtuna să treacă pe lângă mine. Până acum am crezut că e bine ce fac. Dar vine un timp, când acea furtună nemiloasă se întoarce să își ia toate drepturile. Și cumva simt că mă pedepsește că nu am putut să îi fac față.
Mă vede slabă și îngenunchiată și râde meschin de mine. Mă privește cum mă târăsc, în dorința de a fugi de ea. Știe că sunt ultimele mele zvâcniri de tărie și mă lasă să mi le trăiesc. Voi fi a ei, gandește ea...
Eu închid ochii și mă retrag in lumea mea.Sentimentul de ”acolo” e atât de puternic, încât nu simt cum sunt trasă în realitatea ei crudă...Oare o să scap și de această dată?
5 comentarii:
Aceeasi stare ma incearca si pe mine, doar ca eu nu am nici un refugiu... Sper ca de fiecare data ca anul viitor va fi mai bun. Frumos articol!
Adina, la psiholog cu tine! Asta suna a depresie:))
Glumeam...
Nu mai vorbi de plaja ca ma apuca nostalgia!...
Postasem gresit...
Stiu pe cineva alaturi de care poti impartasi aceeasi stare de spirit... Sunt in TGJ si eu, dar nu am nr tau. (fostul tau coleg HRS-is)
Poate merg deja:)) Dar ar trebui sa imi schimbe tratamentul:)
De ce nu vrei sa vorbesc cu tine...?
Trimiteți un comentariu