Valurile cum se izbesc de tarm in departare, pescarusii cum par doar niste puncte mici.
Privita de sus, marea pare infinita. Si parca asta iti starneste o curiozitate:cat de infinita e?
Incerci sa o masori cu privirea, sa vezi daca ii atingi adancurile. Vrei sa te arunci spre ea, spre infinitul ei, care nu stii unde te duce si daca se termina vreodata.Vrei sa te lasi in voia ei, stiind ca iti va fi bine. Te va imbratisa cu valurile ei, te va adaposti in adancurile ei, te va acoperi cu nisipul ei fin.
Stii ca odata ce ai devenit al marii, nu poti sa te intorci pe podul de pe care o priveai de sus candva. Devenit al marii, vei fi privit si tu de sus, vei parea si tu departe, intr-o infinitate intangibila, in care ai ajuns, pentru ca ai vrut sa vezi se inseamna "adanc".
Si atunci ramani acolo, sus pe pod si privesti marea...o lasi cu misterele ei, nu vrei sa simti imbratisarea valurilor, sau nisipul fin. Stii ca ea ramane acolo, si te asteapta...cuminte, albastra,rece...
1 comentarii:
Unora le place marea de jos, acolo simt mai de aproape mirosul marii.
De sus, emotia zborului se adauga la emotia orizontului imens, al marii. Este ca si cum te-ai inaltat si nu ai unde sa te lasi pe pamantul ferm.
Dupa prima spaima, vazand ca plutesti, mintea se imbata cu euforia biruitorului de... efemer. (un fel de al cincilea element...)
http://www.youtube.com/watch?v=GOwuniIgYXM&feature=related
Trimiteți un comentariu