Fug...fara sa stiu spre ce, sau de ce. Asta e tot ce stiu. Un sentiment de panica ma cuprinde. Simt ca nu mai am forta, genunchii ii simt din ce in ce mai moi..respiratia imi e din ce in ce mai accelerata....
Nu ma uit in urma mea...am impresia ca asa pierd timp pretios. Vreau doar sa fug...atat de repede incat sa nu mai simt pamantul sub mine.
Ma lovesc de copacii care formeaza padurea asta trista. Dar nu ma las.
Stiu ca fac parte din planul meu de evadare...Evadare spre ce? Evadare de unde?
Ma opresc...Simt ca respiratia mi se accelereaza si mai mult. Doar acum imi dau seama cat de departe am ajuns, cand de singura sunt si cat mai am de strabatut.
Imi intind mana spre un copac. Ma las usor langa el.Ma sprijin de tulpina lui oarecum calda. Sau cel putin asa o simt eu.Si raman acolo.
Pentru ca doar atata pot. Mai departe nu mai ajung. Vad cumva o iesire din padurea asta infinita...dar stiu ca nu o sa razbesc. Ma conformez...plec capul usor pe trunchiul copacului meu..si adorm. Obosita,ingrozita,infranta...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu