Astă iarnă, bântuind prin nămeţii pân' la brâu,am făcut un jurământ: că nu o să mă mai plâng în viaţa mea de prezenţa gingaşă a căldurii.
Astăzi, în a doua parte a zilei a trebuit să merg dintr-o parte în alta a oraşului. Ţin să precizez că Sparky( maşina mea), nu este dotată cu A/C şi nicio altă formă de suflat aer rece. Aşa că îndură căldurile deşertice.
Dacă spun că afară erau 50 de grade, mint cu neruşinare. Dar când şuvoia apa mai cu draci pe mine, mi-am amintit de iarna trecută...când am zis că fie ce-o fi, dar eu cald nu mă mai plâng. Nu ştiu la ce fel de călduri m-am gândit eu atunci,dar în niciun caz la astea greu de suportat şi de o cămilă bătrâna şi cu experienţă. Îmi retrag dorinţa şi vreau să vină iarna,că şi aşa am o poftă nebună de împodobit bradul şi împădurit sarmale:))
Voi cum suporţi căldurile?
2 comentarii:
Nu, categoric nu!!! Iarna sa mai stea pe acolo pe unde e ea acum ca mie nu mi-e dor de ea!
Nici mie nu mi-e dor de geruri năprasnice..dar parcă și cele 40 de grade mă termină psihic..
Trimiteți un comentariu