Timișoara. Mă pregăteam să traversez strada, așteptând nerăbdătoare apariția culorii verde a semaforului. În jurul meu un domn cu experiență în pensie și un cuplu. Pe partea cealaltă a străzii, vreo trei inși plombau o groapă în asfalt. Aveau chef de muncă așa cum am eu chef să rezolv ecuații cu trei necunoscute la prima oră a dimineții.
Apare culoarea verde la semafor, ne îndreptăm toți patru spre partea opusă a străzii neavând cum să ocolim domnii drumari. Partea masculină a cuplului, în momentul când ajunge în dreptul lor îi întreabă oarecum ironic: Măcar rezistă o săptămână? Unul dintre cei trei muncitor, un adevărat lider, răspunde pe un ton cât se poate de serios: Eu sper să țină până mâine! Zâmbim toți și ne continuăm drumul.
După trei zile, trec cu mașina prin locul în care niște domni reparaseră strada. Sau groapa din stradă. Și nu înțeleg de ce, dar mare mi-a fost mirarea când am constatat că liderul micului grup de drumari chiar vorbea serios când spera ca munca lui să dureze măcar de pe o zi pe alta. Groapa cosmetizată nu numai că reapăruse, dar parcă era și mai mare!
Mi se pare o pierdere de timp să specific că în ultimul timp pe străzile din Timișoara gropile sunt mai multe ca mașinile. Dar asta doar pentru că primăvara nu e ca iarna, nu?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu